Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
Câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 16 lei
Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 1.375 de lei în octombrie, în creştere faţă de luna precedentă cu 16 lei (1,2%), informează Institutul Naţional de Statistică (INS). Dacă în octombrie câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 1,2% faţă de luna precedentă, atingând nivelul de 1.375 de lei, în aceeaşi perioadă de comparaţie, câştigul salarial mediu nominal brut a fost cu 1,1% mai mare faţă de luna precedentă, adică de 1.881 de lei. Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în transporturile aeriene (3.282 de lei), iar cele mai mici în activităţile de hoteluri şi restaurante (769 de lei). În învăţământ, conform INS, în octombrie 2009, salariul mediu net a fost de 1.525 de lei, cu 5,2% mai mare decât în septembrie.



.jpg)