Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Ce economii sunt necesare pentru cumpărarea unei garsoniere
Un român are nevoie de circa 300 de salarii medii pentru cumpărarea unui apartament cu 4 camere, cu un preţ de 94 de mii de euro, se arată într-un studiu al portalului companiei Imobiliare. “Dacă am lua în calcul un venit mediu de 500 de euro (salariul mediu calculat de Institutul Naţional de Statistică), din care să scădem cheltuielile lunare dintr-o gospodărie pentru o persoană, care, potrivit INS, se ridică la 180 de euro, atunci un român cu un venit mediu ar rămâne cu 320 de euro pe care să-i economisească, timp de 107 luni, pentru a reuşi să cumpere o garsonieră cu un preţ mediu de 34 de mii de euro. În condiţiile în care o persoană ar reuşi să pună deoparte întreg salariul, atunci achiziţia s-ar putea face în 68 de luni”, se arată în respectivul studiu.
Dacă un român vrea să-şi cumpere un apartament cu două camere, cu un preţ mediu de 53 de mii de euro, atunci acesta trebuie să economisească 165 de luni, fiind incluse şi cheltuielile lunare, în timp ce pentru achiziţionarea unei locuinţe cu 3 camere, cu un preţ mediu de 72 de mii de euro, un salariat român trebuie să economisească 64% din salariul său timp de 225 de luni. În cazul unui apartament cu 4 camere, cu un preţ mediu de 94 de mii de euro, timpul de agonisire porneşte de la 188 de luni şi poate ajunge la 294 de luni.