Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
CE permite României să acorde în 2010 ajutoare companiilor afectate de criză
Comisia Europeană a autorizat, ieri, în conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat, un program de ajutor propus de România pentru susţinerea companiilor afectate de criză cu până la 500.000 de euro.
Programul, valabil până la 31 decembrie 2010, are rolul să ofere sprijin firmelor care se confruntă cu dificultăţi financiare, ca urmare a înăspririi condiţiilor de creditare din cauza crizei economice, şi este destinat numai companiilor care nu se aflau în dificultate la 1 iulie 2008, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene. Ajutorul de stat poate fi acordat sub formă de sume nerambursabile, împrumuturi în condiţii preferenţiale, subvenţii de dobândă, garanţii sau eşalonarea creanţelor deţinute de stat fără percepe-rea de dobânzii şi este de maximum 500.000 de euro.