În România, locuinţele sociale au o pondere de doar 0,17% din fondul locativ naţional. Din acest punct de vedere, țara noastră ocupă ultimul loc în Uniunea Europeană. În Europa Centrală şi de Est, ponderea
Cea mai scăzută temperatură din ţară, la Miercurea Ciuc: -21 de grade Celsius
Miercuri dimineaţa, la Miercurea Ciuc s-a înregistrat cea mai scăzută temperatură din ţară, mercurul termometrelor coborând până la minus 21 de grade Celsius.
Meteorologul de serviciu de la staţia meteo Miercurea Ciuc, Tanko Karoly, a declarat că este a treia zi din luna martie în care temperaturile din judeţ coboară sub minus 20 de grade Celsius. Valoarea de minus 21 de grade Celsius s-a înregistrat, la Miercurea Ciuc, în zorii zilei şi apoi a început să crească uşor. Şi în celelalte localităţi harghitene s-au consemnat valori foarte scăzute. La Joseni au fost minus 20 de grade Celsius, la Topliţa s-au înregistrat minus 17 grade, iar la Bucin mercurul termometrelor a arătat minus 15 grade. Minima absolută a lunii martie a fost consemnată, la Miercurea Ciuc, în anul 1986, şi a fost de minus 29 de grade Celsius.



