Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Chirițoiu: Va fi un efort la nivelul UE pentru ca vaccinul anti-COVID-19 să fie accesibil
Strategia pentru obţinerea vaccinului împotriva noului coronavirus este ca statele europene să plătească firmelor farmaceutice banii pentru cercetare, iar acestea să pună în vânzare vaccinul la un preţ accesibil şi pentru ţările mai sărace, a declarat preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.
Afirmația a fost făcută într-o dezbatere pe teme de concurenţă ca răspuns la declarația directorului general al producătorului de medicamente Terapia Cluj, Dragoş Damian, care a cerut regândirea investițiilor de cercetare-dezvoltare din industria farmaceutică. „Cu alte cuvinte, Uniunea Europeană să meargă în avans către companiile farmaceutice, să le zică «vă dăm atâţia bani, cercetaţi pe aceste zone, pentru că acestea sunt importante acum, şi în final noi compensăm sau vă lăsăm să vindeţi produsul la un preţ mai mic, mai acceptabil pentru toţi cetăţenii europeni»“, a declarat directorul general al Terapia Cluj, în cadrul conferinţei.
În opinia preşedintelui Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, vaccinul anti-COVID-19 va fi suficient de ieftin astfel încât să ajungă la oameni mai săraci sau la ţările mai sărace. „Eu cred că aici ne îndreptăm cu vaccinul, legat de COVID-19. Am văzut declaraţia preşedintelui Macron (preşedintele Franţei, n.r.), care spune că vaccinul trebuie tratat ca un bun public, deci cred că aceasta va fi direcţia: companiile să colaboreze în cercetare, să nu risipim cumva eforturile în mai multe proiecte de cercetare disparate, şi, odată ce îl avem disponibil, plătim companiilor banii, dar produsul să fie destul de ieftin astfel încât să ajungă la oameni mai săraci sau la ţările mai sărace. Cel puţin pe zona COVID-19, în direcţia aceasta ne îndreptăm“, a apreciat Chiriţoiu, citat de Agerpres.
Referitor la aprovizionarea cu medicamente a populaţiei, nu se vor înregistra probleme serioase pe termen scurt, a susținut directorul general al Terapia Cluj, Dragoş Damian. „În absenţa unei provocări mult mai mari decât în prezent, piaţa farmaceutică n-ar trebui să dea rateuri în următoarea perioadă. Imediat, vorbind de un termen scurt, de trei trimestre, nu văd probleme serioase în aprovizionarea cu medicamente a populaţiei. Rămâne de văzut cum va reacţiona comunitatea internaţională la noile tratamente COVID-19. Sunt o serie de medicamente interesante, sunt speranţe, dar nu sunt deocamdată ce ne aşteptam, iar apariţia unui vaccin are un termen mai lung, în ciuda tuturor articolelor din presa laică, care prezintă medicamente minunate şi miraculoase şi magice, e un orizont mai lung pentru un vaccin - vorbim de anul 2021“, a declarat Damian.
De asemenea, potrivit acestuia, producătorii de medicamente din România nu se aşteaptă la probleme în aprovizionarea cu materie primă.