Un juriu specializat a recomandat regiunea Banat pentru a deveni Regiune Gastronomică Europeană în anul 2028, întrucât „oferta acoperă coerent cele şase domenii prioritare ale IGCAT (Institute of Gastronomy,
Conferinţe antidrog în şcolile bucureştene
În perioada aprilie - iunie, în liceele şi şcolile din Capitală vor avea loc conferinţele antidrog denumite generic „Tinerii şi propriile lor valori”, organizate de CIADO România, în parteneriat cu Agenţia Naţională Antidrog, Primăria Municipiului Bucureşti şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.
Conferinţele au ca temă principală informarea asupra riscurilor asociate consumului de droguri, exemple de consumatori şi poveştile lor, importanţa familiei şi a prietenilor în cazul în care un tânăr este consumator. La dispoziţia profesorilor va fi pus un „Îndrumător antidrog”, structurat pe trei lecţii de prevenire şi informare, teme ce vor fi dezbătute în cadrul orelor de dirigenţie.


