Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat, zilele trecute, o propunere legislativă mult așteptată de fermieri. Actul normativ modifică Legea nr. 287/2009 privind Codul civil în sensul instituirii duratei are
Conflictul din Ucraina nu va afecta turismul românesc
Preţurile pachetelor pentru vacanţa de Paşti vor fi cu 10-20% mai mari faţă de anul trecut, ca urmare a scumpirii energiei şi a produselor alimentare, a afirmat vicepreşedintele Alianţei pentru Turism. El a arătat că oamenii au reînceput să facă rezervări, după o perioadă de așteptare cauzată de izbucnirea războiului în Ucraina. În Delta Dunării, gradul de rezervare a pensiunilor pentru vacanța de peste o lună este de circa 60%.
Rezervările pentru vacanţa de Paşti au început în ianuarie, s-au oprit în momentul declanșării conflictului din Ucraina, iar acum, odată cu trecerea reacției emoționale, a crescut din nou interesul pentru minivacanța care se apropie, potrivit lui Dragoş Anastasiu, vicepreşedintele Alianţei pentru Turism (APT).
„La începutul anului, interesul (pentru vacanţa de Paşti) a fost peste anul trecut şi peste 2019, pentru că lumea vrea să se mişte. A apărut conflictul din Ucraina şi a venit o reacţie emoţională de aşteptare, ca să spun aşa, dar vedem că lucrurile încep să se încălzească. Suntem cumva la 40-50% faţă de aşteptările noastre”, a arătat Anastasiu, într-o conferinţă de presă.
Din punctul său de vedere, conflictul din Ucraina nu va afecta turismul românesc pe termen lung.
„Am văzut această reacţie emoţională şi în alte ţări. În Germania, reacţia a fost de minus 50%, la noi a fost de minus 90%, că suntem mai aproape, dar lumea, pe de o parte, se obişnuieşte cu ştirile, pe de altă parte, înţelege că suntem o ţară sigură”, a spus el.
În ceea ce privește prețurile în turism în acest an, se va resimți impactul facturilor mari la energie, care au dus la scumpiri în lanţ.
„Ne aşteptăm ca preţurile să crească. Eu sper să nu crească exagerat, sper să rămână undeva la 10-20% creştere de preţuri şi să nu fie peste”, a precizat Anastasiu.
Și operatorii de turism din Deltă îi asigură pe turiști că rezervaţia este una dintre zonele foarte sigure.
„Delta este la fel de liniştită şi verde ca întotdeauna. (...) Gradul de rezervare în perioada sărbătorilor pascale este de la 20% până la 80%, aşa că putem spune că per total Delta este rezervată în proporţie de 60%”, a afirmat, pentru Agerpres, Corina Davidov, reprezentanta Asociaţiei de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării.
Şi preşedintele Asociaţiei Patronatului în Turism din Delta Dunării, Daniel Iluşcă, a dat asigurări că rezervaţia este una dintre zonele cele mai sigure și i-a îndemnat pe turişti să-şi rezerve din timp sejururile.
„Reintroducerea tichetelor de vacanţă îi va face pe vizitatori să revină sau să vină pentru prima oară în Deltă şi i-aş sfătui pe turişti să-şi facă rezervări încă de pe acum, pentru că altfel se va întâmpla ca în perioada COVID. Au vrut să-şi rezerve un loc, au amânat, iar mai târziu, în iunie-iulie-august-septembrie, nu au mai găsit nici un loc”, a spus Iluşcă. (C. Z.)