Emisiunea de mărci poştale „Constantin Brâncuşi, 150 de ani de la naştere”, formată din două mărci poştale, o coliţă dantelată, un plic „prima zi”, două cărţi poştale maxime şi o mapă
Contribuția la bugetul UE
Contribuţia României la bugetul UE va fi în 2022 de 12,87 miliarde lei (circa 2,6 miliarde de euro), urmând să crească la 13,12 miliarde lei în 2023 şi la 13,37 miliarde lei în 2023, conform Ministerului Finanţelor. Pe de altă parte, în România vor veni peste 80 de miliarde de euro de la UE în exerciţiul financiar 2021-2027, iar pentru ca absorbţia să fie de 100%, a fost prevăzută supracontractarea, adică pot fi depuse proiecte peste sumele alocate României, potrivit ministrului proiectelor europene, Dan Vîlceanu. (C. Z.)


