Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Cultivatorii de goji primesc mai uşor subvenţii
Cultivatorii de goji vor putea accesa mai ușor fonduri europene, din Programul Național de Dezvoltare Rurală, ca urmare a introducerii acestei specii în categoria pomilor și arbuștilor fructiferi considerați prioritari în Legea Pomiculturii. Fără această modificare, cultivatorii de goji aveau şanse mici să primească finanţare nerambursabilă, din cauza punctajului mic obţinut la depunerea dosarelor, informează Digi 24. Fructele goji sunt cunoscute pentru efectele benefice asupra sănătăţii, datorită conţinutului de nutrienţi şi a efectului antioxidant. În România există câteva zeci de hectare cultivate cu goji. Pe un hectar pot fi plantate cam 3.000 de arbuști, fiecare dintre aceștia producând cel puţin două kilograme de fructe.