În perioada 10-13 aprilie 2026, trenurile de metrou vor circula pe toate magistralele, conform graficelor pentru zilele de weekend şi sărbători legale, anunță Metrorex. În noaptea de Înviere, 11/12 aprilie
Demonstraţii live de inginerie robotică
A cincea ediţie a „Nopţii de ştiinţă”, eveniment inedit de ştiinţă la care copii şi adulţi vor putea fi martori la zeci de experimente spectaculoase, dar şi la demonstraţii live de inginerie robotică, va avea loc în 29 septembrie la Iaşi, pe esplanada Palas. „Activităţile se vor adresa mai multor categorii de vârstă - de la colorat de planete şi stele pentru cei mai mici, până la demonstraţii sofisticate ale conceptelor ştiinţifice pentru elevi din ani mai mari şi adulţi. Astfel de ieşiri ale cercetătorilor şi ale ştiinţei din zona campusului universitar, în mijlocul publicului, sunt esenţiale atât pentru universitari, cât şi pentru ieşeni”, a afirmat lect. dr. Cătălin Agheorghiesei, de la Facultatea de Fizică a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, organizatorul evenimentului.


