Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Doar produse autohtone în magazinele ungureşti
De la 1 iulie, cel puţin 80% dintre produsele aflate pe rafturile magazinelor din Ungaria trebuie să fie de origine autohtonă, potrivit unui cod de bune practici iniţiat de Executivul ungar
Reprezentanţii producătorilor, consumatorilor, comercianţilor şi sindicatelor lucrătorilor din comerţ au semnat săptămâna trecută un cod de bune practici, cod care stipulează că, începând cu data de 1 iulie 2009, 80% din produsele de pe rafturile marilor magazine alimentare din Ungaria vor fi ungureşti, informează MTI. Ministrul ungar al Agriculturii, Jozsef Graf, a subliniat că acest cod este rezultatul mai multor luni de negocieri şi că Ministerul Agriculturii va garanta punerea în practică a documentului. În România, Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, în scopul punerii în aplicare a principiilor bunelor practici pentru comerţul cu produse agroalimentare. Actul normativ va fi promovat de Guvern în procedură de urgenţă în Parlament, pentru ca efectele sale să se facă simţite cât mai curând posibil. „Sperăm ca, după adoptarea sa de către Parlament, acest cod de bune practici să-şi producă cât mai curând efectele, în sensul că pe rafturile hipermarketurilor produsele româneşti să fie mult mai prezente“, a declarat ministrul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Ilie Sârbu. Actul normativ adoptat de Guvern elimină interdicţia care împiedica până acum producătorii să comercializeze aceleaşi produse şi în alte magazine la un preţ unitar mai mic sau egal cu cel la care produsele respective au fost achiziţionate de hipermarket.