Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Economia mondială dă semne de revenire
Directorul general al FMI consideră că indicatorii economici din SUA "arată ceva mai bine", în timp ce Uniunea Europeană "a făcut un pas important spre rezolvarea crizei datoriilor de stat".
Directorul general al FMI, Christine Lagarde, consideră că economia mondială nu mai este "pe marginea prăpastiei", cu semne de stabilizare în zona euro şi SUA, însă avertizează că nivelul ridicat al datoriilor statelor dezvoltate şi creşterea preţurilor petrolului ameninţă stabilitatea globală. "Poate că economia globală este pe o traiectorie de revenire, dar nu este prea mult spaţiu de manevră şi nu este loc pentru greşeli", a declarat Lagarde. Şeful FMI a mai afirmat că au început să apară semne de stabilizare datorită măsurilor luate în urma crizei financiare mondiale şi consideră că indicatorii economici din SUA "arată ceva mai bine", în timp ce Uniunea Europeană "a făcut un pas important spre rezolvarea crizei datoriilor de stat", prin aprobarea celui de-al doilea acord de asistenţă externă pentru Grecia. "Datorită acestor eforturi colective, economia mondială a făcut un pas înapoi de la marginea prăpastiei şi avem motive să fim mai optimişti. Totuşi, optimismul nu trebuie să ne inducă un sentiment fals de siguranţă. Există încă riscuri economice şi financiare majore cu care trebuie să ne confruntăm", a avertizat directorul general al FMI. Datoriile mari, preţul petrolului, şomajul în rândul tinerilor Christine Lagarde a făcut referire la sistemul financiar fragil, afectat de nivelul ridicat al datoriei publice şi private din ţările dezvoltate, ca principal risc pentru stabilitatea economică mondială, notând că necesarul de finanţare şi refinanţare pentru acest an din sectorul public şi sectorul bancar din zona euro reprezintă aproximativ 23% din PIB. "În al doilea rând, preţul ridicat al petrolului devine o ameninţare pentru creşterea economică globală. În al treilea rând, există un risc tot mai mare ca activitatea economică din statele emergente să încetinească pe termen mediu", avertizează şeful FMI. Oficialul a adăugat că autorităţile trebuie să rezolve problema şomajului în rândul tinerilor, iar statele dezvoltate trebuie să păstreze o politică fiscală echilibrată şi să continue reformele din sectorul financiar, pentru a îmbunătăţi competitivitatea.