Necesitatea înfiinţării la nivel naţional a unei structuri specializate în intervenţii în situaţii de criză epidemiologică, microciparea animalelor din ferme şi modificarea legislaţiei, astfel încât să
Elevii simt nevoia introducerii educaţiei financiare în şcoli
Peste 85% dintre elevii de gimnaziu şi liceu pun bani deoparte, iar 90% dintre ei au familia şi nu şcoala drept principală sursă a informaţiilor despre finanţe, potrivit unui studiu, din care mai reiese nevoia de cursuri de educaţie financiară în şcoală, exprimată de 70% dintre elevii chestionaţi. „Elevii înţeleg importanţa educaţiei financiare şi ne motivează să continuăm să oferim ateliere gratuite de educaţie financiară”, a declarat coordonatoarea proiectului „Şcoala de Bani”.
Studiul privind nivelul educaţiei financiare al elevilor din România, realizat de Banca Comercială Română, în cadrul programului „Şcoala de Bani”, arată că dintre cei peste 8.000 de participanţi la studiu (elevi cu vârste între 11 şi 19 ani, din întreaga ţară), aproape 90% au învăţat în familie cum să îşi organizeze banii. Cu toate acestea, 70% dintre ei şi-ar dori să participe la cursuri de educaţie financiară şi consideră utilă introducerea acestora în programa şcolară.
„Prin acest studiu ne-am dorit să aflăm care este nivelul educaţiei financiare în rândul elevilor din România, dar, în acelaşi timp, să vedem cât de mare este interesul acestora pentru cursurile de educaţie financiară. Rezultatele ne-au bucurat, pentru că elevii înţeleg importanţa educaţiei financiare, cred că trebuie să ştie cum să aibă grijă de banii lor şi ne motivează să continuăm ceea ce facem cu pasiune de peste trei ani prin «Şcoala de Bani» - să oferim ateliere gratuite de educaţie financiară pentru toţi românii”, a declarat, potrivit Agerpres, Nicoleta Deliu, coordonatoarea proiectului „Şcoala de Bani”, cel mai amplu program de educaţie financiară din România.
Familia este atât principala sursă de bani pentru tinerii care au participat la sondaj, cât şi principala sursă de educaţie financiară. Printre cele mai întâlnite sfaturi pe care elevii le-au primit se numără: „banii se fac greu şi se duc repede” (45,92%), „dacă eşti atent cu banii, nu vei avea datorii” (18,44%), „nu trebuie să cheltuieşti din impuls” (13,65%) şi „dacă economiseşti, nu vei fi stresat” (13,51%).
Răspunsurile elevilor indică faptul că majoritatea acestora urmează sfaturile primite, 47,10% dintre ei declarând că încearcă să pună bani deoparte o dată pe săptămână. Deşi cea mai mare parte a participanţilor la studiu au mărturisit că pun bani deoparte o dată pe lună, problema apare la nivelul organizării şi gestionării bugetului: majoritatea elevilor îşi ţin toţi banii în portofel şi nu au un plan de organizare a lor, iar cele mai mari investiţii sunt pe îmbrăcăminte şi încălţăminte.
Totodată, peste jumătate dintre respondenţi cred că a fi educat financiar înseamnă să ştie cum să-şi folosească banii. Toate studiile desfăşurate în ultimii doi ani, indiferent de sursă, arată că românii se află pe ultimul loc la educaţie financiară în Europa.