Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) atrage atenţia asupra fenomenului „shrinkflation”, care presupune reducerea cantităţii unui produs în timp ce preţul rămâne neschimbat sau nu
"Eu când vreau să fluier, fluier" a primit Marele Premiu al Juriului la Festivalul de Film de la Berlin
Pelicula "Eu când vreau să fluier, fluier", regizată de românul Florin Şerban, a primit “Marele Premiu al Juriului - Ursul de Argint", după ce a obţinut şi distincţia "Alfred Bauer", oferită pentru noi perspective în arta cinematografică, la gala Festivalului de Film de la Berlin.
Alături de Florin Şerban, pe scenă au urcat, pentru a ridica trofeul, actorii Ada Condeescu şi George Piştereanu. "Îi mulţumesc lui Florin Şerban pentru acest premiu. El a văzut acel ceva în mine când alţii n-au văzut", a spus, pe scenă, Ada Condeescu. George Piştereanu a mulţumit colegilor de platou dar şi actorilor neprofesionişti din penitenciar, care au jucat în film. "Filmul acesta este şi al lor, al celor din penitenciar", a spus Piştereanu pe scenă. Lungmetrajul "Eu când vreau să fluier, fluier", o producţie româno – suedeză, este o poveste despre emoţie şi despre lupta cu sinele pentru eliberarea sufletului, traseu spus prin luptă fizică, mimică şi, uneori, cuvinte. Ursul de Aur a fost decernat filmului turc “Miere”, realizat de regizorul Semih Kaplanoglu, 46 de ani.



.jpg)