Zilele trecute au început lucrările la refugiul montan cu observator panoramic care va fi construit în Munţii Bodoc, în apropierea vârfului cu același nume, la o altitudine de 1.190 m, în prezent fiind
Facilități pentru medicii de familie
Legea care prevede posibilitatea declarării, la cerere, a cabinetelor de medicină de familie şi a punctelor secundare de lucru ca unităţi sanitare de utilitate publică a fost promulgată. „Cabinetele de medicină de familie pot deschide cel mult două puncte secundare de lucru dacă solicitantul asigură un program fracţionat de minimum 10 ore pe săptămână. (…) Punctele de lucru pot obţine, la cerere, statutul de utilitate publică”, prevede actul normativ. Statutul de utilitate publică permite cabinetelor să primească în folosinţă gratuită spaţii ale unităţilor administrativ-teritoriale. (C. Z.)



.jpg)