Un juriu specializat a recomandat regiunea Banat pentru a deveni Regiune Gastronomică Europeană în anul 2028, întrucât „oferta acoperă coerent cele şase domenii prioritare ale IGCAT (Institute of Gastronomy,
Festival de comedie la Galaţi
Zece teatre din România şi Republica Moldova vor fi prezente la Galaţi în perioada 4-13 octombrie la cea de-a XXXI-a ediţie a Festivalului Naţional de Comedie, organizat de Teatrul Dramatic `Fani Tardini”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Galaţi şi Uniunea Teatrală din România (UNITER). Biletele şi abonamentele pentru festival au fost deja puse în vânzare. `Anul acesta, festivalul revine la formula sa consacrată, aceea de festival-concurs. Primele nouă spectacole din program sunt în concurs, în timp ce spectacolul Teatrului de Comedie din Bucureşti, programat în ultima seară a festivalului, este în afara concursului. Programul acestora, precum şi noutăţi despre festival vor fi anunţate pe site-ul www.fanitardini.ro şi pe conturile oficiale ale teatrului de pe Facebook şi Instagram”, precizează sursa citată.


