Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Floarea-soarelui, propusă să devină simbol național
Inspirat de modelul Greciei, unde măslinele sunt socotite simbol național, un antreprenor din Sălaj propune floarea-soarelui ca brand de ţară, având în vedere că România este pe primul loc în Uniunea Europeană la producţia de floarea-soarelui, iar uleiul obţinut din această plantă are calităţi superioare chiar şi uleiului de măsline. „E frumoasă, e galbenul din mijlocul tricolorului nostru, se întoarce mereu după soare”, argumentează producătorul.
Dacă măslinele sunt brand naţional pentru Grecia, atunci floarea-soarelui ar putea fi un brand naţional pentru România, consideră preşedintele cooperativei agricole Fermele Ecologice Silvania, Dacian Badea.
„România este cel mai mare producător de floarea-soarelui din Uniunea Europeană şi când am citit pentru prima dată informaţia asta, brusc m-am dus cu gândul la Grecia şi măslinele produse acolo. Măslinele sunt un simbol naţional în această ţară. Practic nu poţi merge în Grecia şi să nu cumperi ulei, să nu consumi ulei, să nu te întâlneşti cu un produs pe bază de măsline, că e ulei, că e săpun, cremă sau parfum. (…) Noi am putea promova floarea-soarelui şi să o folosim astfel încât să devină un simbol pentru România. E frumoasă, e galbenul din mijlocul tricolorului nostru, se întoarce mereu după soare”, a declarat, pentru Agerpres, Dacian Badea.
Cooperativa pe care acesta o conduce produce deja un ulei ecologic de floarea-soarelui care, potrivit lui Badea, are proprietăţi superioare uleiului obişnuit, de consum, şi chiar uleiului de măsline. „În general, uleiul din comerţ este unul ieftin, produs din soiuri de floarea-soarelui linoleice, cu o concentraţie de acid oleic de circa 26% sau Omega 9. Ce caracteristici are uleiul pe care noi îl producem? O dată că este ecologic, este presat la rece, adică printr-o presare mecanică, un fresh de floarea-soarelui fără nimic adăugat şi nimic scos din el, spre deosebire de alte uleiuri care se procesează industrial şi folosesc chiar solvenţi pe bază de benzină şi de petrol. (...) Pe urmă, el este extravirgin, adică este obţinut din prima presare. Alte uleiuri sunt obţinute prin presări repetate. Mai este o componentă, cea mai importantă. Uleiul nostru este produs dintr-o specie cu un conţinut foarte ridicat de acid oleic, mai exact 85% Omega 9. Uleiul grecesc de măsline are 70% concentraţie de acid oleic, iar în lume este considerat foarte sănătos. Floarea-soarelui are o concentraţie mult mai mare, de 85%. Este ca un medicament şi ajută la formarea colesterolului bun”, subliniază producătorul.
Cooperativa din Sălaj are circa 100 de angajaţi şi reuneşte şase fermieri ce cultivă în sistem ecologic circa 2.200 de hectare de teren agricol, creşte tot ecologic 1.300 de vaci din rasa Bălţata Românească şi produce 14 tone de lapte ecologic pe zi. (Cristina Zamfirescu)