Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) atrage atenţia asupra fenomenului „shrinkflation”, care presupune reducerea cantităţii unui produs în timp ce preţul rămâne neschimbat sau nu
Franţa, în alertă antiteroristă
Preşedintele Nicolas Sarkozy a anunţat, pentru prima oară în Franţa, cel mai ridicat nivel de alertă antiteroristă, în regiunea Midi-Pyrénées şi în câteva departamente limitrofe. Poliţia franceză a lansat, ieri, "o operaţiune cu mijloace excepţionale, de căutare a presupusului ucigaş în serie din zona oraşului Toulouse, care a adus ţara în stare de şoc, după ce a executat cu sânge rece, luni, patru persoane în faţa unui colegiu iudaic, iar în urmă cu câteva zile ucisese trei militari", notează AFP. Victimele sunt un franco-israelian în vârstă de 30 de ani, cei doi copii ai săi - de 4 şi 5 ani - şi o fetiţă de 7 ani.



.jpg)