Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Guvernul german înăsprește politicile privind migranții și azilul
Atacul mortal prin înjunghiere de la Solingen, Germania, comis de un sirian de 26 de ani ce ar avea legături cu gruparea jihadistă Statul Islamic, a reaprins dezbaterile interne privind imigraţia şi securitatea publică și a determinat coaliţia de guvernare de la Berlin să înăsprească politicile în materie de securitate şi de azil, transmit Reuters şi AFP.
Cele trei partide ale coaliţiei cancelarului Olaf Scholz - social-democraţii, verzii şi liberalii - s-au aflat sub presiune după acest atentat, mai ales în contextul alegerilor din câteva landuri estice, desfășurate ieri, 1 septembrie, și al pericolului reprezentat de ascensiunea partidului Alternativa pentru Germania (AfD, extrema dreaptă).
Pachetul de măsuri convenit joi introduce reguli mai stricte în privinţa deţinerii de arme, interzice armele albe la evenimente publice, precum şi în mijloacele de transport pe distanţă lungă (trenuri, autocare). În verificările pentru permisele de port-armă vor fi implicate noi agenţii federale, pentru a se preveni ca extremiştii să obţină arme. Va fi coborât pragul pentru „deportare severă”, când migrantul a comis o infracţiune cu folosirea unei arme sau a unei unelte periculoase, iar solicitanţii de azil vor fi excluşi de la primirea de prestaţii sociale în Germania dacă au depus cereri şi în alte state din UE.
De asemenea, guvernul german va cere reformarea Sistemului de azil comun european, pentru simplificarea transferurilor şi deportărilor, şi va facilita expulzarea în Afganistan şi Siria a persoanelor care au comis infracţiuni grave sau sunt considerate ameninţări teroriste, se arată în documentul guvernamental care prezintă măsurile convenite. (C. Z.)