Studenţii Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi au început noul an universitar prin rugăciune. Ieri-dimineaţă, la capela facultăţii a fost oficiată o slujbă de Te Deum de către un sobor de preoţi din care au făcut parte şi arhim. Hrisostom Rădăşanu, consilierul educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi părintele decan Ion Vicovan.
Cu prilejul deschiderii noului an universitar, profesorii şi studenţii de la Facultatea de Teologie din Iaşi au participat la o slujbă de Te Deum, oficiată în Capela „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ de un sobor de preoţi profesori, în frunte cu părintele decan Ion Vicovan. La eveniment a fost prezent şi arhim. Hrisostom Rădăşanu, consilierul educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor, ca delegat al Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan.
„Ne-am rugat Celui care este Începătorul a toate să binecuvânteze şi începutul acestui an“
Cuvântul de învăţătură din cadrul slujbei a fost rostit de diac. Cătălin Vatamanu, lector al Catedrei de Vechiul Testament din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“, iar la final părintele decan Ion Vicovan a adresat câteva cuvinte studenţilor şi colectivului profesoral, în care a subliniat de ce este nevoie şi de rugăciune la începerea unui an universitar:
„Începutul anului de învăţământ, în general, este foarte apropiat de începutul anului bisericesc. Aceasta arată încă o dată că şcoala a început în Biserică şi trebuie să fie legată în continuare de Biserică. Slujba pe care am săvârşit-o în această zi este şi frumoasă, dar mai cu seamă de mare folos prin conţinutul ei. Ne-am rugat Celui care este Începătorul a toate să binecuvânteze şi începutul acestui an, dar şi curgerea lui. Ne-am rugat lui Dumnezeu ca Cel care a fost prezent în mijlocul Apostolilor să fie prezent şi în mijlocul nostru, atât acum, cât şi de acum înainte. Ne-am rugat Celui care a trimis Duhul Sfânt Mângâietorul, Inspiratorul şi Luminătorul să-L trimită şi asupra acestei instituţii de învăţământ teologic, şi asupra celor ce se ostenesc în ea. De aceea, acest început nu trebuie să fie doar un alt început, ci înnoirea gândirii, a simţirii şi a trăirii“.
După slujba de Te Deum, studenţii Facultăţii de Teologie din Iaşi au participat la festivitatea de deschidere de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“, eveniment ce a avut loc în Aula Magna „Mihai Eminescu“.
„Cea mai frumoasă jertfă adusă dintotdeauna de către oameni lui Dumnezeu a fost arta“
Numeroase persoane au participat şi la festivitatea de deschidere a noului an de la Universitatea de Arte „George Enescu“ din Iaşi. Printre cei prezenţi la eveniment, alături de doamna rector Atena Simionescu şi de colectivul profesoral, s-au numărat şi PS Petru Gherghel, Episcopul Diecezei Romano-Catolice de Iaşi, şi arhim. Hrisostom Rădăşanu, consilierul educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor şi delegatul la manifestare al Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan. Părintele consilier al Arhiepiscopiei Iaşilor a transmis cu această ocazie un mesaj din partea Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei, din care redăm o bună parte în rândurile ce urmează: „Colaborarea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei cu instituţia şi oamenii Universităţii de Arte a fost, în anii de când sunt prezent la Iaşi, una frumoasă, concretizată în activităţi comune, menite să oglindească nevoia lumii de frumos şi de autenticitate. Iar şansa noastră, a ucenicilor lui Hristos, este aceea de a vă mărturisi că adevărata frumuseţe vine din contemplarea Chipului lui Hristos, care este icoana preafrumoasă a Tatălui celui veşnic. Cea mai frumoasă jertfă adusă dintotdeauna de către oameni lui Dumnezeu a fost arta, căci prin artă, omul l-a putut simţi mai aproape pe Dumnezeu. Prin artă, oamenii au cântat, au compus poeme, au osândit fărădelegi, au înălţat virtuţi, l-au făcut prezent pe Domnul mai aproape de inimile lor. Sfântul Siluan Athonitul ne încredinţează că prima reacţie a lui Adam după izgonirea din rai a fost să cânte un cântec de jale, şi de aici cunoaştem că arta curată este tânguire după adevărata frumuseţe şi după raiul cel nemincinos. De la venirea lui Hristos însă, când am cunoscut că a fi în rai înseamnă a fi cu El şi în El, arta este chemată să consemneze nu atât starea noastră decăzută, cât mai ales şansa de a propune lumii mijloace de a cunoaşte pe Domnul într-un mod cât mai autentic. Dacă până la venirea lui Hristos arta era mângâiere pentru pierderea raiului, de la Hristos încoace ea poate deveni cel mai preţios apostol şi mărturisitor al Evangheliei. Potrivit acestei Evanghelii, un tânăr a venit odată să cunoască ce trebuie să facă pentru a moşteni împărăţia cerurilor. Hristos l-a privit cu drag şi i-a spus ce trebuie să facă pentru a fi un om bun. La solicitarea tânărului care cerea ceva mai mult, Domnul i-a spus că pentru a fi desăvârşit trebuie să renunţe la falsitatea unei vieţi comode şi să-L urmeze pe El, pe Hristos. În acest sens, Îl rog pe Dumnezeu să vă dăruiască nu doar un an bun şi binecuvântat, ci un an în care urmarea lui Hristos să vă aducă mai aproape de desăvârşire, iar arta din care gustaţi să vă fie cu adevărat cale spre Cer“.