Banca Naţională a României (BNR) estimează că rata anuală a inflației va scădea semnificativ în trimestrul al treilea din 2026, ca urmare a atenuării efectelor care au dus la creşterea din prima parte a
INS: Peste 5,5 milioane de turişti străini în România
Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost de 5,526 milioane, în primele opt luni din acest an, în creştere cu 5,7% faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor provizorii anunţate, ieri, de Institutul Naţional de Statistică (INS). Majoritatea vizitatorilor străini provin din ţări situate în Europa (94,2%), iar din statele Uniunii Europene s-au înregistrat 58% din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România.
Dintre statele UE, cele mai multe sosiri s-au înregistrat din Ungaria (32,4%), Bulgaria (19,7%), Germania (9,5%), Italia (7,2%) şi Polonia.



.jpg)