Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
Istoria Tezaurului României de la Moscova
Cartea lui Marian Voicu, „Tezaurul României de la Moscova, Inventarul unei istorii de o sută de ani”, a fost lansată luni la Librăria Humanitas din Cişmigiu. Cu această ocazie, fostul ministru de externe Cristian Diaconescu a apreciat că recuperarea Tezaurului României de la Moscova „depinde de hotărârea părţii române de a aduce partea rusă la negocieri”. Volumul conţine interviuri luate de Marian Voicu şi Liviu Iurea unor specialişti şi diplomaţi români şi ruşi, istoria complicată a Tezaurului fiind reconstituită, potrivit editurii, pe baza consultării arhivei diplomatice, a rapoartelor şi proceselor-verbale oficiale, a inventarelor valorilor evacuate, materialelor apărute în presă, a jurnalelor personalităţilor implicate, a corespondenţei oficiale şi a altor documente de arhivă.



.jpg)