Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh este prilej de bucurie, pentru că zilele acestui Mare Praznic al Dreptei Credințe, Ortodoxia, sunt nelucrătoare, zile de odihnă şi de cugetare. Pentru că, întotdeauna,
Laureat Nobel la Bucureşti
Kip Thorne, laureat al Premiului Nobel pentru fizică în 2017 pentru contribuţiile ştiinţifice aduse la dezvoltarea cunoştinţelor legate de undele gravitaţionale, consilier ştiinţific şi producător executiv al filmului „Interstellar: Călătorind prin Univers”, participă la o serie de evenimente, vineri şi sâmbătă, în Bucureşti. Ieri, Thorne a vizitat Academia Română, unde s-a întâlnit cu membrii forului şi cu studenţi ai Facultăţii de Fizică, iar de la ora 18:00 a susţinut conferinţa „Science Behind Interstellar”.
Astăzi, laureatul Nobel va face o vizită la Institutul de Fizică de la Măgurele, unde este invitatul profesorului Nicolae Zamfir şi unde îi va cunoaşte pe cercetătorii români şi străini de la ELINP.
Discuţiile vor avea ca temă explorarea Universului cu ajutorul undelor gravitaţionale.



.jpg)