Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh este prilej de bucurie, pentru că zilele acestui Mare Praznic al Dreptei Credințe, Ortodoxia, sunt nelucrătoare, zile de odihnă şi de cugetare. Pentru că, întotdeauna,
Liberă circulaţie în Elveţia pentru români
Ministrul delegat pentru afaceri europene, George Ciamba, salută decizia Consiliului Federal din Elveţia de a acorda libera circulaţie cetăţenilor români de la 1 iunie. În luna aprilie 2018, Elveţia a decis să prelungească clauza de salvgardare aplicabilă cetăţenilor români şi bulgari, prevăzută în Protocolul II al Acordului UE - Elveţia privind libera circulaţie a persoanelor. Această măsură, a comunicat MAE la acel moment, are o valabilitate de un an, până la 31 mai 2019, fără a mai putea fi reînnoită, şi vizează eliberarea de noi permise de şedere de tip „B” (durată de şedere între 1 şi 5 ani). Măsura nu restricţionează eliberarea de permise de tip „L” (durată de şedere sub un an) şi nici prelungirea permiselor de tip „B” deja eliberate.



.jpg)