Un procent de 66% dintre şoferi declară că se simt în siguranţă în trafic, cea mai ridicată valoare înregistrată până în prezent şi cu 9% mai mult comparativ cu 2022, potrivit unui studiu realizat de Cult
Mai mulţi bani pentru războaiele din Irak şi Afganistan
Camera Reprezentanţilor Statelor Unite a adoptat, joi, un proiect de buget suplimentar pentru 2009, în valoare de 96,7 miliarde de dolari. Acest buget suplimentar va finanţa, în principal, războaiele din Irak şi Afganistan până la 30 septembrie. Măsura prevede, totodată, alocarea a două miliarde de dolari pentru lupta contra gripei porcine şi peste un miliard sub formă de ajutor umanitar. Contrar cererii administraţiei Obama, textul aprobat de Congres nu conţine şi suma, în valoare de 80 de milioane de dolari, necesară pentru închiderea centrului de detenţie de la Guantanamo.



.jpg)