Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare
Deficitul bugetar reprezintă o amenințare serioasă pentru viitorul nostru și este momentul să acționăm ferm și să aducem echilibrul bugetar pe linia corectă, a transmis ministrul finanţelor, Marcel Boloş (foto). Demnitarul a anunţat măsurile de reducere a cheltuielilor aparatului bugetar, însă a transmis că deciziile privind fiscalitatea sunt încă în analiză, astfel că nu vor fi prezentate „pentru a nu bulversa populaţia şi mediul de afaceri”.
Pachetul de măsuri fiscal-bugetare aflat în analiză pentru consolidarea bugetului de stat trebuie să aducă încă din 2023 o economie la buget de aproximativ 12 miliarde de lei, a anunţat ministrul finanţelor, Marcel Boloş. Acesta a precizat că „suntem avertizaţi că riscăm să pierdem toţi banii europeni ce ne sunt alocaţi”, iar deficitul bugetar reprezintă „o ameninţare serioasă pentru viitorul nostru”.
În consecinţă, autorităţile sunt nevoite să „acţioneze ferm” pentru a diminua risipa bugetară şi a corecta anumite anomalii.
„Ne concentrăm pe diminuarea numărului de secretari de stat şi altor funcţii de demnitate publică, a numărului de posturi vacante în sectorul public, pe reducerea numărului şefilor din instituţii, precum şi pe stabilirea unui plafon pentru acordarea voucherelor de vacanţă şi a indemnizaţiei de hrană. Principiile luate în calcul sunt reducerea de cheltuieli prin mai multe tipuri de măsuri, inclusiv de reformă administrativă, precum şi atragerea echitabilă de venituri la buget, fără a afecta categoriile care aveau un grad de suportabilitate redus, sub posibilităţi”, a transmis Marcel Boloş.
Astfel, în ceea ce priveşte aparatul bugetar, numărul secretarilor de stat ar urma să se diminueze cu 30%, iar numărul de funcții de conducere va fi redus de la 12% la 8% din totalul funcțiilor publice. De asemenea, voucherele de vacanță vor mai fi oferite doar angajaților cu venituri brute sub 10.000 lei/lună, numărul consilierilor directorilor generali sau adjuncţi ai companiilor de stat sau locale se va înjumătăţi, iar indemnizaţiile pentru membrii Consiliilor de Administraţie din companiile de stat vor fi limitate. Se intenţionează, totodată, descentralizarea serviciilor publice din mai multe domenii (sport, cultură, educaţie, sănătate publică) de la nivel central către autoritățile publice locale şi chiar desfiinţarea sau comasarea unor institute de cercetare.
Referitor la măsurile fiscale avute în vedere, ministrul reiterează că „nu există, pentru moment, nici simulări finale, nici decizii finale, convenite în coaliţia de guvernare” astfel că „nu ne dorim să bulversăm mediul de afaceri sau populaţia”.
Cu toate acestea, în spaţiul public au apărut mai multe critici referitoare la un draft transmis pe surse şi în care s-ar fi propus „biruri” fiscale anumitor categorii de contribuabili precum micii întreprinzători sau cei care practică profesii liberale. (O.N.)