Valoarea coşului minim de consum pentru un trai decent pentru o familie cu doi adulţi şi doi copii a ajuns la 11.668 de lei pe lună în septembrie 2026, în creştere cu 298 de lei (2,6%) faţă de aceeaşi lună din
Mecanismul privind carburanții va fi prelungit
Ministerul Finanţelor şi Ministerul Energiei au elaborat un proiect de hotărâre privind prelungirea situaţiei de criză pe piaţa ţiţeiului şi a produselor petroliere până la 31 ianuarie 2027, în vederea menţinerii măsurilor în vigoare în prezent, inclusiv mecanismul de diminuare temporară a accizei la motorină, limitarea adaosului la carburanţi, regimul de monitorizare a exporturilor şi livrărilor intracomunitare, potrivit Ministerului Finanţelor. Hotărârea trebuie adoptată şi publicată înainte de 31 octombrie, pentru a asigura continuitatea măsurilor aflate în aplicare. (C.Z.)



.jpg)