Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Modelul elen de redeschidere a turismului
Grecia a pus la punct un plan minuțios pentru deschiderea sezonului turistic estival, cu speranța că va atrage mai mulți turiști străini decât anul trecut, când a înregistrat doar 7,4 milioane de vizitatori, un record negativ pentru această țară. „Persoanele care sunt vaccinate, au fost testate negativ sau s-au recuperat şi au anticorpi sunt binevenite în Grecia şi le vom primi indiferent de orice acord încheiat”, a declarat ministrul grec al turismului.
Planul guvernului grec pentru sezonul turistic din acest an a fost prezentat de ministrul turismului, Haris Theocharis, la Berlin. El a dezvăluit data deschiderii sezonului, 14 mai, și sloganul campaniei promoţionale: „Tot ce îți dorești este Grecia”. După cum a subliniat ministrul, 14 mai este o dată orientativă și se poate modifica, în funcție de evoluția pandemică. Până atunci, guvernul elen plănuiește să ridice treptat restricțiile, iar în luna aprilie va avea loc implementarea experimentală a măsurilor stabilite, în primă fază, cu vizitatorii din ţările UE, precum şi din alte ţări unde vaccinarea a progresat, cum ar fi Israel.
Pe scurt, potrivit protocoalelor care vor fi aplicate începând din 14 mai, va fi permisă intrarea în Grecia tuturor turiștilor care fie au fost vaccinaţi, fie au dobândit anticorpi în urma unei infecţii cu noul coronavirus sau care vor prezenta un test PCR negativ. În plus, turiştii vor fi testați aleatoriu, la fel ca anul trecut, cu deosebirea că acum vor fi folosite teste rapide. Turismul este un motor-cheie al economiei Greciei, reprezentând 21% din PIB.
Guvernul de la Atena a propus un certificat de vaccinare împotriva COVID-19 valabil la nivelul întregii Uniuni Europene, însă ideea a fost primită cu reticență de țări mai puțin dependente de sectorul turismului, precum Franța sau Germania. Chiar în lipsa acestui certificat, Theocharis a spus că Grecia se va deschide oricum turiştilor. „Vom avea un an mai bun decât anul trecut”, a declarat el agenției Reuters.
Cu tot optimismul Greciei, perspectivele nu sunt cu mult mai bune decât anul trecut, scrie Bloomberg, care citează o avertizare venită de la Comisia Europeană, potrivit căreia „pe ansamblu, fluxurile de turişti nu ar urma să revină în totalitate în 2021 la nivelul de dinaintea crizei”.
Modul în care Grecia a organizat redeschiderea sezonului turistic ar trebui să constituie un model şi pentru România, consideră Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT). „Sper ca guvernanţii români să ia un exemplu de la prietenii noştri greci şi să aplice aceleaşi măsuri. Nu avem nimic de pierdut, dimpotrivă, doar de câştigat”, a transmis vicepreşedintele ANAT, Alin Burcea.
Reprezentanții antreprenorilor din sectorul ospitalității au mari așteptări în acest sens de la vizita pe care ministrul elen al turismului o face în această săptămână în România și de la întrevederea pe care acesta o va avea cu omologul său român, Claudiu Năsui.