Acum 40 de ani, la 26 aprilie 1986, la unul dintre reactoarele centralei nucleare de la Cernobîl s-a produs o explozie, în urma căreia s-au degajat în atmosferă nori de material radioactiv. Efectele au fost
Munca în folosul comunității, obligatorie
Asistaţii social din sectorul 1 vor fi obligaţi să efectueze ore de muncă în interesul comunităţii, potrivit unui proiect de hotărâre adoptat de consilierii locali. Vor munci la deszăpezire, curăţenie sau în adăposturile pentru animale. Orele de muncă se calculează proporţional cu cuantumul ajutorului social de care beneficiază familia sau persoana singură, cu un tarif orar corespunzător salariului de bază minim brut garantat, raportat la durata medie lunară a timpului de lucru. Conform prevederilor Legii nr. 416/2001 privind acordarea venitului minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, pentru sumele acordate ca ajutor social, una dintre persoanele majore apte de muncă din familia beneficiară de ajutor social are obligaţia de a presta lunar, la solicitarea primarului, acţiuni sau lucrări de interes local.



.jpg)