Zilele trecute au început lucrările la refugiul montan cu observator panoramic care va fi construit în Munţii Bodoc, în apropierea vârfului cu același nume, la o altitudine de 1.190 m, în prezent fiind
Noutăți pentru crescătorii de Bazna şi Mangaliţa
Guvernul a aprobat ca schema de ajutor din programul destinat susţinerii crescătorilor de porci din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa să fie deschisă pentru înscriere pe toată durata acestuia, în perioada 2018-2020. Condiţia este ca cererea de plată şi documentele însoţitoare să fie depuse nu mai târziu de 10 decembrie 2020, potrivit informațiilor de pe site-ul Guvernului. Legat de pesta porcină care afectează crescătorii de suine, premierul Viorica Dăncilă a declarat că situația este sub control, iar fermierii vor fi sprijiniți pentru activitatea de neutralizare a animalelor.



.jpg)