Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
„Nu încercăm să creăm Statele Unite ale Europei“
Preşedintele Grupului Bilderberg, vicontele Etienne Davignon, a declarat că ideea creării unui minister al finanţelor la nivel europen sau o entitate a statelor unite europene nu sunt oportune şi contrazic principiile europene. Nu sunt de acord cu un minister de finanţe european. Este împotriva principiilor pe care le-am creat. Statele nu dispar ca să fie înlocuite cu Uniunea Europeană. Nu încercăm să creăm Statele Unite ale Europei, ceea ce nu înseamnă că acest lucru nu se poate întâmpla la un moment dat, dar sunt chestiuni pe care trebuie să le decidem individual, adică fiecare stat separat, a afirmat preşedintele Grupului Bilderberg, o organizaţie ce include lideri politici din lumea occidentală, oameni de afaceri şi academicieni.



.jpg)