O variantă pentru ieşirea din criză

Un articol demn de semnalat, apărut în ediţia din 8 martie în LâOsservatore Romano cu titlul "Strategia solidarităţii", scris de Ettore Gotti Tedeschi, face o analiză asupra situaţiei economice cu care se confruntă Europa.

În lumea occidentală, dorinţa de a reduce datoria produsă timp de 30 de ani de întreprinderi, instituţii financiare şi stat a provocat recesiunea, adică creşterea negativă a produsului intern brut. PIB-ul a scăzut şi pentru că oamenii au redus consumul, întreprinderile au produs mai puţin, băncile au limitat creditele acordate, iar statele au în vedere să se îndatoreze cât mai puţin. Capitalul disponibil este mai redus şi mai costisitor, creditele sunt mai mici, iar dobânzile mai mari din cauza diferenţei dintre rata reală de returnare a banilor împrumutaţi pentru o investiţie şi rata inflaţiei din economia respectivă. Ieşirea din recesiune nu va fi uşoară sau realizabilă într-un termen scurt. Austeritate este cuvântul ce caracterizează cel mai bine faza economică actuală a lumii occidentale, cu posibilitatea transferării ei în alte ţări.

Dificultăţile financiare nasc tensiuni sociale

Europa şi Statele Unite, după decenii de delocalizare a producţiei, trebuie acum să se reindustrializeze pentru a susţine locurile de muncă pe teritoriul lor şi pentru a regăsi o nouă competitivitate. Dar dispunând de un capital limitat pentru investiţii, vor încerca calea reformelor pentru a ameliora productivitatea şi a reduce cheltuielile. Scenarii posibile fac previzibile tensiuni sociale dificil de stăpânit. Nu trebuie eliminată varianta în care se va ajunge la devalorizarea monedelor şi la protejarea anumitor sectoare economice considerate strategice.

Dorinţa de a nu suferi sau de a limita impactul recesiunii ar putea să se concretizeze într-un transfer al dificultăţilor către ţările emergente, spre care într-un trecut recent a fost deplasată producţia marilor state.

Impactul acestor strategii privind ţările emergente ar putea să fie grav pentru că economiile lor, încă fragile, ar cunoaşte o reducere bruscă a exporturilor, cu consecinţă directă în diminuarea intrării capitalului. Aceleaşi ţări pot înregistra un recul al PIB-ului şi ar trebui să încerce o creştere a consumului intern. Însă soluţia aceasta ar putea produce efecte nedorite, precum utilizarea capitalului pentru majorarea investiţiilor interne şi creşterea puterii de cumpărare locală care, în definitiv, înseamnă o mână de lucru mai scumpă. În esenţă, este vorba de un proces care, odată început, conduce la creşterea preţului produselor exportate şi, inevitabil, aduce după sine o competitivitate mai scăzută, un profit mai mic, ceea ce este de neconceput pentru companii.

Riscuri mari pentru populaţia vulnerabilă şi ţările sărace

În Occident, datorită tehnologiilor, producţia care necesită o mână de lucru mai ieftină va găsi o nouă competitivitate şi aceasta va obliga ţările emergente să se specializeze în producţia costisitoare - neputând fi compensate prin tehnologie -, care vor fi totdeauna obiectul unei competiţii între naţiuni, cu rezultate negative asupra celor care beneficiază de o infrastructură mai slabă.

Ţările emergente cele mai bogate şi mai avansate din punct de vedere tehnologic ar putea să încerce intrarea pe piaţa occidentală, cumpărând întreprinderi şi producând acolo. Dar va fi indispensabil ca ei să accepte nişte reguli absolut noi şi, sigur, neprietenoase pentru ei.

Aşadar, se prevăd riscuri de impact care vor trebui manageriate astfel încât să nu afecteze populaţia vulnerabilă sau ţările sărace, care ar fi fost şi ele pe calea unei oarecare bunăstări, în ciuda unei competitivităţi limitate.

Dincolo de strategiile occidentale de reindustrializare, lumea întreagă trebuie să se unească pentru a ieşi din criză şi pentru a permite reechilibrarea împărţirii bogăţiei, fără egoism, cu dreptate şi solidaritate. (traducere şi adaptare Augustin Păunoiu)