Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Obama: Relaţiile SUA-China sunt determinante pentru secolul al XXI-lea
Preşedintele american Barack Obama a declarat luni că relaţiile bilaterale cu China sunt „printre cele mai importante din lume pentru Statele Unite ale Americii“ şi că acestea vor fi determinante pentru cursul secolului al XXI-lea, relatează agenţiile internaţionale de presă. „Relaţiile între SUA şi China vor modela secolul al XXI-lea, ceea ce face ca acestea să fie printre cele mai impor-tante relaţii bilaterale din lume“, a declarat Barack Obama în discursul din deschiderea unui nou dialog strategic şi economic între SUA şi China, desfăşurat la Washington. Convorbirile cu delegaţii Beijingului durează două zile şi sunt axate pe abordarea unor subiecte precum criza mondială, proliferarea nucleară şi încălzirea globală. Cu acest prilej, Barack Obama a cerut Chinei să coopereze în vederea identificării unui răspuns mondial la încălzirea globală, în perspectiva conferinţei de la Copenhaga, din decembrie. „SUA şi China sunt cei mai mari consumatori de energie din lume. Suntem, de asemenea, primele două state din punctul de vedere al emisiilor de gaze cu efect de seră. Putem colabora pentru conceperea unui răspuns mondial la conferinţa privind schimbarea climatică“, a spus Obama. De asemenea, preşedintele american a cerut Chinei să coopereze pentru denuclearizarea Coreii de Nord şi pentru a împiedica Iranul să se doteze cu bombă atomică, relatează agenţiile internaţionale de presă. „Nici America, nici China nu au interesul ca un terorist să intre în posesia bombei sau să se declanşeze o cursă a înarmării nucleare în Asia Orientală“, a avertizat preşedintele american.