„Până duminică totul se va termina“

▲ În ultimele luni a devenit tot mai clar că declararea independenţei provinciei sârbeşti Kosovo este inevitabilă ▲ Actori principali ai independenţei Kosovo, SUA şi Uniunea Europeană, sunt contracaraţi de Rusia, dar şi de alte state mici membre ale UE, printre care şi România ▲ Sfârşitul acestei săptămâni este data stabilită pentru anunţarea independenţei provinciei Kosovo ▲ „Până duminică totul se va termina“, au anunţat surse de la Pristina ▲ Naţiuni şi organisme internaţionale, implicate în acest proces, se pregătesc pentru ce va fi după această dată ▲

Provincia Kosovo, aflată acum în administrarea Naţiunilor Unite, a fost, în anii 1990, un teatru de război generat de conflictele stârnite în fosta Iugoslavie. Cei aproximativ un milion şi jumătate de etnici albanezi, jumătate dintre ei săraci lipiţi pământului, aşteaptă decizia de independenţă care va fi „parafată“ la acest sfârşit de săptămână. Alături de albanezii deveniţi majoritari trăiesc şi aproximativ 100 de mii de sârbi, concentraţi în partea de nord a provinciei. Cele două etnii au convieţuit încă de la începuturile Imperiului sârb, regiunea Kosovo reprezentând „inima sârbilor“ până la mijlocul secolului al XIV-lea, leagănul civilizaţiei sârbe. Albanezii au devenit, între timp, predominanţi în regiune, dar Kosovo a continuat să reprezinte un simbol pentru sârbi, fiind deseori menţionată în baladele şi legendele populare sârbeşti.

În 1389 a început o nouă eră pentru regiune, odată cu bătălia cu turcii de la Kosovo - Câmpia Mierlei, pierdută de sârbi, regiunea trecând sub control turcesc. Sârbii au recâştigat controlul asupra provinciei Kosovo în 1913, apoi devenind parte a fostei Iugoslavii.

Pe tot parcursul secolului trecut, sârbii şi etnicii albanezi şi-au disputat controlul în Kosovo, anii â60 aducând, însă, o atitudine mai tolerantă a Belgradului, drumul etnicilor albanezi fiind deschis spre poziţii de răspundere în administraţia provinciei Kosovo şi a Iugoslaviei, în general.

Conform Constituţiei iugoslave din 1974, statutul regiunii Kosovo era de provincie autonomă, însă după moartea preşedintelui iugoslav Tito, în anii â80, presiunile pentru obţinerea independenţei faţă de Serbia au crescut, iar Slobodan Milosevic, devenit preşedinte în 1989, a anulat statutul autonom al provinciei.

O mişcare de rezistenţă pasivă de-a lungul anilor â90 nu a reuşit să restabilească independenţa şi autonomia regiunii, deşi etnicii albanezi şi-au declarat unilateral independenţa în 1991.

Pe la mijlocul anilor â90, o mişcare de guerilă albaneză - numită Armata de Eliberare din Kosovo - şi-a intensificat atacurile asupra obiectivelor sârbeşti, urmate de o ofensivă armată extrem de dură şi sângeroasă din partea autorităţilor iugoslave.

În scenă a intrat şi Organizaţia Tratatului Nord Atlantic (NATO), în martie 1999, bombardând obiectivele militare din Serbia şi Kosovo. Intervenţia NATO nu i-a speriat prea tare pe sârbi, care au declanşat campania de purificare etnică împotriva albanezilor din Kosovo, ca urmare, sute de mii de etnici albanezi refugiindu-se în Albania, Macedonia şi Muntenegru. Forţele sârbeşti au fost alungate din regiune în vara lui 1999 şi ONU a preluat administraţia provinciei, trupele KFOR, de menţinere a păcii, fiind desfăşurate în regiune.

Mii de oameni au fost ucişi în acest conflict şi încă mulţi alţii continuă să moară în atacuri armate iniţiate atât de sârbi, cât şi de albanezi.

Independenţa nu va aduce violenţe

Evocând asigurările Belgradului că nu va răspunde prin violenţă proclamării unilaterale a independenţei provinciei, Alex Anderson, de la International Crisis Group (ICG), consideră că autorităţile sârbe vor încerca să consolideze structurile paralele din teren.

Responsabili şi locuitori din Kosovo (deopotrivă sârbi şi albanezi) sunt de părere că locuitorii provinciei nu au nici un interes să declanşeze violenţele odată cu independenţa „sub supervizare internaţională“. „Ei vor încerca să demonstreze întregii lumi că ştiu cum să se comporte“, speră Srecko Simic, un sârb din Orahovac (sud-estul Kosovo).

Provocările izolate, dintre sârbi şi albanezi, îngrijorează însă cel mai tare, întrucât ar putea genera o atmosferă de teroare în provincie. „Nu cred într-o recrudescenţă a violenţei“, a afirmat tranşant comandantul Etienne du Fayet din cadrul Forţei NATO din Kosovo (KFOR).

Totuşi, după cum relevă agenţia de presă citată, incidente ca cel din martie 2004 împotriva sârbilor, soldat cu 19 morţi şi 7 sate incendiate, nu au fost elucidate niciodată.

Kosovo, stat în stat

Influentul premier kosovar, Hashim Thaci, fost comandant al gherilei separatiste albaneze (Armata de eliberare din Kosovo/UCK/), a promis securitate sârbilor din Kosovo, dar nimeni nu le poate garanta o securitate totală.

După cum relevă AFP, Thaci se bucură de respect din partea foştilor combatanţi în principal la Pristina şi Drenica (nord-vest). În vest, influenţa sa este surclasată de cea a fostului lider UCK, Ramush Haradinaj, judecat, în prezent, la instanţa internaţională de la Haga pentru crime de război, şi de partidul său - Alianţa pentru viitorul Kosovo.

Un exod al sârbilor din Kosovo după proclamarea independenţei nu se aşteaptă. Cel puţin aşa reiese din declaraţiile liderilor acestei comunităţi şi ale ambasadorilor europeni. Majoritatea sârbilor care trăiesc în Kosovo vor rămâne aici, în cazul în care violenţele nu vor reizbucni, întrucât, dacă nu vor mai fi sârbi în Kosovo, provincia va fi definitiv pierdută pentru Belgrad, remarcă un diplomat european.

Un status quo este luat de asemenea în calcul şi pare o soluţie agreată de mulţi. „Va fi probabil un stat în stat. Dacă vor putea coexista împreună este bine“, declară o sursă a Naţiunilor Unite.

Independenţa nu va aduce, însă, eliminarea totală a sârbilor, cel puţin nu din administraţie. „Albanezii cred că după proclamarea independenţei nu va mai exista administraţie sârbă paralelă, dar lucrurile nu se vor petrece aşa. În timpul alegerilor locale din Serbia, în mai, sârbii vor organiza un scrutin în Kosovo“, spune Anderson.

Protectoratul UE ar putea eşua, spun analiştii

Kosovo ar putea deveni un protectorat eşuat al Uniunii Europene, luând în considerare faptul că auto-guvernarea Pristinei va fi aproape inexistentă după preconizata proclamare a independenţei - aşteptată pentru 17 februarie - precum şi faptul că UE se pregăteşte să trimită în provincie un contingent format din civili şi poliţişti, misiune ce ar putea să nu facă faţă în regiune, scria, marţi, EUObserver.

Desprinderea de Serbia va avea loc în două etape, scriu media din Kosovo. În prima etapă, parlamentul din provincie va adopta un document privind intenţia de proclamare a independenţei. Declaraţia va intra în vigoare abia în martie, după ce prin legislativ vor fi trecute peste 30 de legi, precum şi constituţia viitoarei ţări, toate mişcările fiind incluse în propunerea de independenţă supravegheată din planul întocmit anul trecut de trimisul special al ONU, Martti Ahtisaari.

Între timp, până cel târziu luni, 18 februarie, UE va aproba trimiterea misiunii sale de 1.800 de oameni în Kosovo, contingent compus din poliţişti, judecători şi procurori, a căror misiune va fi aceea de a întări stabilitatea din provincie şi de a se asigura că toate standardele democratice sunt respectate.

Potrivit unor surse diplomatice citate de Reuters, unda verde din partea Bruxelles-ului ar veni săptămâna aceasta, misiunea urmând a fi adoptată discret, „prin procedură scrisă“.

Uniunea Europeană, prin forţa din provincie, va putea să intervină în deciziile luate de autorităţile locale şi să îşi asume responsabilităţi independent sau împreună cu autorităţile locale, explică analistul. În concluzie, misiunea „poate să facă orice stabileşte că este nevoie pentru a apăra propria viziune asupra legii“, spun analiştii. De asemenea, este neclar cât va dura mandatul UE acolo şi nici nu s-au stabilit criteriile pentru a decide durata misiunii.

Contraofensiva Serbiei

În timp ce albanezii din Kosovo nu contenesc cu mulţumirile faţă de prietenii europeni, dar şi faţă de americani, sârbii din Kosovo sunt puternic îngrijoraţi de propria securitate şi de viitorul lor şi se pregătesc ca mâine să formeze parlamentul sârb din Kosovo şi Metohija, cu sediul în Mitrovica de nord. Decizia a fost luată săptămâna trecută, la Mitrovica, în timpul reuniunii Uniunii Municipalităţilor şi a Satelor, apropiată de poziţia premierului sârb, Vojislav Kostunica, şi condusă de Marko Jaksic, liderul cel mai influent al sârbilor din regiune, această Uniune urmând să devină un adevărat parlament al sârbilor din Kosovo.

Potrivit unui scenariu foarte mult dezbătut în regiune, imediat după declaraţia de independenţă de la Pristina, noul parlament sârb din Kosovo şi Metohija va declara, la rândul său, voinţa de a rămâne în interiorul statului sârb, respingând astfel decizia regiunii de a se desprinde de Belgrad.

Toate aceste evoluţii potenţiale ar putea accentua divizarea de facto a Kosovo, în timp ce de la Uniunea Europeană sosesc semnale că Bruxelles-ul va decide grabnic cadrul operativ al misiunii în Kosovo.

Posibila introducere a stării de urgenţă în Serbia - sugerată de un ministru şi de Partidul Radical, cel mai mare din parlament - în cazul proclamării independenţei Kosovo nu ar avea nici măcar un singur efect benefic asupra provinciei şi nu ar servi decât intereselor politice, susţin analiştii consultaţi de ziarul „Blic“.

Scenariul ar permite naţionaliştilor de la Partidul Democrat al Serbiei (DSS), condus de premierul Vojislav Kostunica, şi ultranaţionaliştilor din Partidul Radical (SRS) al lui Tomislav Nikolic să formeze un guvern de criză şi să-i acuze pe democraţii conduşi de şeful statului, Boris Tadic, şi pe aliaţii acestora de la G17 Plus de înaltă trădare. Cele două partide prooccidentale aflate la guvernare ar fi astfel făcute responsabile pentru pierderea Kosovo, iar gestul DSS-SRS considerat un „act necesar în lupta pentru păstrarea teritoriului în cadrul Serbiei“, aşa cum au caracterizat introducerea stării de urgenţă ministrul sârb pentru Kosovo, Slobodan Samardzic, şi ultranaţionalistul Tomislav Nikolic.

▲ Pro şi contra independenţei

La mai bine de cinci ani de la război, dar şi de la intrarea sub tutela ONU a provinciei, au început discuţiile despre un posibil viitor statut la provinciei Kosovo.

Preşedintele SUA, George W. Bush, s-a declarat pentru independenţa provinciei Kosovo, dar Rusia a ameninţat cu un veto dat oricărei rezoluţii ONU care sprijină planul Ahtisaari.

Uniunea Europeană s-a declarat pentru independenţa provinciei, cu câteva excepţii, printre care şi România. Mai mult, forul european va trimite şi trupe de menţinere a păcii şi este privit ca pe principalul artizan al procedurilor suveranităţii Kosovo.

Bineînţeles că cel mai vehement critic al independenţei provinciei nu poate fi altul decât statul sârb, preşedintele sârb, Boris Tadic, premierul Vojislav Kostunica şi preşedintele Parlamentului, Oliver Dulic, întâlnindu-se pentru a evoca „reala ameninţare a unei declaraţii ilegale de independenţă a Kosovo“.

Cei trei ar fi luat, potrivit presei internaţionale, decizii şi măsuri pentru a „anula toate actele nelegale ale unei independenţe unilaterale“.

Deşi nici un detaliu al planului de respingere nu a fost relevat, responsabili guvernamentali au indicat că Serbia ar putea rupe relaţiile diplomatice cu toate ţările care vor recunoaşte un Kosovo independent.

Mult mai acid în comentarii a fost premierul sârb Vojislav Kostunica, care a condamnat intenţia „teroriştilor“ de a proclama independenţa provinciei Kosovo şi a reafirmat că Serbia va „anula“ această proclamare, transmite AFP.