Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Pe timp de criză, românii consumă tot mai puţină miere
Micii producători autohtoni susţin că vânzările de miere ecologică au scăzut cu până la 20%, după primele nouă luni din 2009, din cauza crizei economice, care îi determină pe cumpărători să aleagă doar produsele de primă necesitate. Micii producătorii, prezenţi la târgul Indagra Farm, au declarat, pentru NewsIn, că mierea şi, în special, cea ecologică, este considerată un lux de către cumpărătorii români. „Anul acesta vânzările sunt mai scăzute decât în anii trecuţi, puterea de cumpărare este mai redusă, iar la noi vânzările au scăzut cu până la 20% faţă de anul trecut. Oamenii ar trebui totuşi să se gândească la faptul că acest produs este mult mai sănătos decât zahărul“, a declarat pentru NewsIn Alina Onea, producător de miere ecologică, în 150 de stupi, în judeţul Maramureş. Producătorii au mai spus că scăderea vânzărilor îi afectează cu atât mai mult cu cât anul acesta producţia de miere ecologică a fost mai bună decât în 2008.