Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Peste 60% din investiţiile publice sunt din fonduri europene
Peste 60% din investiţiile publice din România sunt create prin fonduri europene, a declarat comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, în cadrul Galei Fondurilor Structurale.
„În România, peste 60% din investiţiile publice sunt create prin fonduri europene. Este datoria noastră să ne luptăm pentru această politică de coeziune, care, în opinia mea, este cea mai vizibilă în viaţa de zi cu zi a oamenilor. Dacă mă invitaţi să vorbesc despre rezultatele de până acum, sigur, sunt multe lucruri negative, dar cred că sunt şi multe realizări”, a spus comisarul european.
Corina Creţu a apreciat că politica de coeziune ar trebui să rămână în continuare un sprijin pentru cetăţenii europeni, pentru că finanţarea europeană este semnul unei solidarităţi financiare.
Pentru actuala perioadă de programare, României i‑au fost alocate aproximativ 23 miliarde euro din fondurile politicii de coeziune (cu 10% mai mult faţă de perioada 2007‑2013).
În prezent, politica de coeziune 2014‑2020 este în proces de implementare, prin intermediul programelor operaţionale.