Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Peste o mie de romi mutaţi din centrul Belgradului
Peste o mie de etnici rromi, care trăiau de ani buni într-o zonă săracă şi mizeră din centrul capitalei sârbe Belgrad, au fost mutaţi, luni, în diferite locaţii din capitala sârbă, relatează AFP. Zona săracă, denumită de localnici „Gazela“, aflată sub un pod din Belgrad, a reprezentat mult timp o veritabilă bătaie de cap pentru autorităţile sârbe, care doresc să restaureze edificiul situat pe o axă rutieră majoră între Europa Occidentală, Grecia şi Turcia. Familiile de romi au fost transportate şi găzduite în şase cartiere diferite din Belgrad, iar o parte au fost trimise către satele lor de origine din sudul ţării, precizează AFP. Operaţiunea de mutare, care s-a desfăşurat fără incidente, a fost organizată cu sprijinul OSCE. Majoritatea rezidenţilor din ghetoul Gazela au sosit la Belgrad în perioada anilor '90, fugind de războaiele care au făcut ravagii în fosta Iugoslavie.