Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh este prilej de bucurie, pentru că zilele acestui Mare Praznic al Dreptei Credințe, Ortodoxia, sunt nelucrătoare, zile de odihnă şi de cugetare. Pentru că, întotdeauna,
Piaţa asigurărilor, dominată de cele auto
Asigurările auto (RCA şi CASCO) rămân deocamdată dominante pe piaţa românească, cu 57% din total, deşi evoluţiile recente indică o uşoară tendinţă de reducere a dependenţei acestora prin creşterea consistentă a segmentelor de viaţă, sănătate şi locuinţe, susţine preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Leonardo Badea. Acesta a subliniat că, deşi ASF nu deţine o statistică „extrem de exactă privind asiguraţii”, pentru că o persoană are de regulă mai multe asigurări, există informaţii şi statistici cu privire la evoluţia numărului de contracte de asigurare, pe fiecare clasă, iar acestea indică o creştere în acest an raportată la perioada similară din 2018.



.jpg)