Anul trecut, în România trăiau 3,46 milioane de persoane în sărăcie relativă, adică în gospodării al căror venit disponibil era sub 2.036 lei/lună de persoană, arată Institutul Naţional de Statistică
Podul de la Cernavodă va genera 15 milioane de euro pe an
CNADNR va strânge din taxa de pod de la Feteşti-Cernavodă, din august 2009 până în august 2010, circa 15 milioane de euro, iar traficul se situează între 19.000 până la 24.000 de autovehicule pe săptămână, a declarat luni directorul general al companiei, Dorina Tiron. „Până la sfârşitul lunii august estimăm să strângem aproximativ două milioane de euro din taxa de pod. De asemenea, în patru luni, respectiv septembrie, octombrie, noiembrie şi decembrie, ar putea fi încasate şase milioane de euro“, a spus Dorina Tiron. Potrivit acesteia, în fiecare zi podul este tranzitat de aproximativ 2.000 de camioane.



.jpg)