Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Populaţia va putea achita taxele cu cardul
Persoanele fizice vor avea posibilitatea să plătească cu cardul, prin Trezorerie, toate impozitele şi taxele administrate de către Fisc, primării şi alte instituţii publice, comisioanele tranzacţiilor fiind suportate de bugetul de stat, fără ca acestea să depăşească 0,3% din valoarea tranzacţiei. „Trezoreria Statului va fi autorizată ca acceptator de plată cu cardul bancar şi va presta acest serviciu pentru toate instituţiile publice, astfel încât toţi contribuabilii persoane fizice care deţin carduri aparţinând unui sistem de plată ce va accepta autorizarea (Mastercard, VISA sau altele) să-şi poată achita printr-un punct unic toate impozitele şi taxele administrate de către ANAF, primării şi alte instituţii“, potrivit unei propuneri incluse într-un proiect de ordonanţă de urgenţă al Ministerului Finanţelor Publice (MFP).
Guvernul estimează costuri la bugetul de stat, în urma aplicării proiectului, de 700.000 de lei pentru anul viitor şi 1,2 milioane de lei pentru 2016, iar la bugetul local, de 2 milioane de lei în 2015 şi 2,3 milioane de lei în 2016.
Serviciile ar putea fi extinse şi pentru firme, prin ordin emis de Ministerul Finanţelor Publice, care va stabili tipurile de plăţi care pot fi achitate prin acest sistem, nivelul comisioanelor şi entitatea care suportă comisionul. (Cristina Zamfirescu)