Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Premierul bulgar denunţă un reportaj mincinos difuzat de CNN
Premierul bulgar, Serghei Stanişev, a protestat vineri împotriva unui reportaj al televiziunii britanice ITN, difuzat de canalul american de ştiri CNN, care prezintă Bulgaria „într-o manieră simplistă, prin minciuni şi stereotipuri“, transmite AFP. Reportajul în chestiune a fost realizat în ianuarie, în timpul crizei gazului, care a lovit Bulgaria deosebit de grav.
În extrase din acest reportaj realizat de jurnaliştii ITN la Plevna, difuzate recent de televiziunea bulgară bTV, se pot vedea copii ţigani dârdâind în jurul unei sobe de cărbuni. Părinţii lor au mărturisit postului bTV că jurnaliştii britanici le-au cerut să pozeze astfel, adăugând că ei nu au avut vreodată încălzire centrală, nici chiar înainte de criza gazelor. Minoritatea romă din Bulgaria, estimată la 9% din populaţie, este majoritar analfabetă şi trăieşte în mizerie. Într-o scrisoare adresată directorilor generali ai ITN şi CNN, citată de serviciul de presă guvernamental, Stanişev a calificat reportajul drept o „minciună veritabilă“. Stanişev a invitat cele două televiziuni să revină în Bulgaria „pentru a acoperi onest şi fidel ceea ce văd“.