Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Producătorii de varză se plâng că sunt la mâna speculanților
Deși a fost o primăvară capricioasă, cu frig și ploi, în care au fost distruse multe culturi, varza timpurie a crescut frumos, susțin agricultorii, care se declară mulţumiţi că producţia este aproape dublă faţă de anul trecut. Cu toate acestea, mulți dintre ei se plâng că vând kilogramul prea ieftin, iar la tarabe preţul este dublu.
Producătorii de varză din Moţăţei, judeţul Dolj, susțin că un kilogram de varză pleacă de la ei cu 40 de bani, iar în piețe prețul se dublează, în condițiile în care câmpurile sunt pline cu varză, astfel că producţia s-a dublat faţă de anul trecut. De regulă, aici, un producător cultivă cam două hectare, investiția ridicându-se în acest caz la circa 7.000 de lei. Agricultorii doljeni spun că răsadul a trecut cu bine de gerul de la început de an, iar acum de pe un singur hectar au strâns fiecare aproximativ 70 de tone de varză. Mai mult de jumătate din producţie este vândută direct, pe câmp. „Nu e rentabil nici să o culegem, dar nu avem ce să facem. Anul acesta am reuşit să scoatem aproximativ 70 de tone la hectar, dar degeaba dacă am ajuns să vindem kilogramul cu 40 de bani. Putem să o lăsăm să se strice pe câmp, dar este păcat de munca noastră. Soluţii ar exista şi pentru noi, însă nimeni nu ne bagă în seamă pe noi, ţăranii”, afirmă un fermier din comuna Moţăţei la un post tv.
Un alt agricultor confirmă cele spuse mai sus: „Producţia de anul acesta este aproape dublă faţă de cea de anul trecut. Investiţia este destul de mare şi mâna de lucru nu prea se găseşte. Seminţele, care sunt olandeze, sunt foarte scumpe. Acoperim investiţia şi mai rămâne un plus ca să începem cealaltă investiţie”. Producătorii de varză sunt nemulțumiți și pentru că nu au unde să își comercializeze marfa. „Avem jumătate de hectar plantat cu varză din care nu ştiu dacă putem comercializa 60%, restul de 40% se strică deoarece nu este vândută la timp”, declară o producătoare pentru același post de televiziune. „Marea problemă este că nu are cine să ia varza, trebuie să căutăm. Plantăm în fiecare primăvară şi toamnă, punem fire multe ca să ne alegem cu ceva, dacă am pune doar cinci mii de fire, ce luăm...”, spune alt doljean.
Primarul Constantin Enea declară că majoritatea producătorilor de varză stau la mâna speculanţilor. Aceștia oferă un preţ foarte mic pe care agricultorii sunt nevoiţi să îl accepte, altfel rămân cu producţia pe câmp. Fermierii din Moțăței sunt recunoscuți pentru cultivarea legumelor, iar pentru cei mai mulți este singura sursă de venit. Pe lângă varză, mulți dintre ei cultivă și roșii, ardei, dovlecei sau pepeni. Cu aproximativ 12.000 de hectare de teren agricol pe raza sa, din care arabil 11.804 ha, Moţăţei este una dintre cele mai productive localităţi în zarzavat. De la varza de tunel, cum i se spune pe aceste meleaguri, la varza de câmp, agricultorii de aici sunt dedicaţi acestei legume, chiar dacă supraproducția de varză nu i-a ajutat financiar prea mult. În prezent, pregătesc terenul pentru plantarea verzei de toamnă.