Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Programele „Rabla” au fost prelungite
Sesiunile de depunere a dosarelor în cadrul programelor „Rabla Clasic” şi „Rabla Plus” au fost prelungite până la 20 noiembrie 2020, a anunţat Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM). Ca noutate, în cadrul programului „Rabla Plus” a fost introdusă eligibilitatea autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată cu cel mult şase luni în urmă faţă de data vânzării şi care nu depăşesc 6.000 de km, inclusiv autovehicule care au fost utilizate pentru activităţi de drive-test sau demo.
„În direcţia îndeplinirii obiectivelor europene şi naţionale privind mobilitatea urbană sustenabilă, susţinem finanţarea achiziţionării de autovehicule electrice şi electrice hibride prin intermediul programului «Rabla Plus»”, a declarat preşedintele AFM, Dan Cătălin Vatamanu, potrivit Agerpres. Programul „Rabla” - ediţia 2020 a demarat în data de 17 martie, cu un buget de 405 milioane de lei, iar programul „Rabla Plus”, prin care se poate cumpăra o maşină 100% electrică sau electrică hibrid plug-in, a început în 25 martie 2020.
Valoarea primei de casare în programul „Rabla” este de 6.500 de lei (1.350 de euro), la care se adaugă încă 1.000 de lei dacă maşina pe care o alege beneficiarul are pragul de emisii de 96 g CO2 per km. De asemenea, un eco-bonus nou în valoare de 1.000 de lei se poate adăuga la cei 6.500 de lei, în cazul în care maşina are sistem GPL sau GNC. De la înfiinţarea programului „Rabla”, cel puţin 600.000 de autovehicule au fost scoase din uz şi circa 550.000 de autovehicule noi au fost achiziţionate, arată statistica Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor. (C. Z.)