România se clasează pe locul 22 din 25 de ţări în ceea ce priveşte transparenţa datelor legate de istoricul autovehiculelor second-hand importate, reiese din ediţia anuală a Indicelui de Transparenţă,
Rata angajării absolvenţilor, peste media UE
Rata angajării în rândul absolvenţilor din Uniunea Europeană cu vârsta cuprinsă între 20 şi 34 de ani, care au reuşit să ajungă la un nivel terţiar de educaţie în precedenţii trei ani, s-a situat anul trecut la 85,5%, România fiind peste media europeană, cu 88,9%, arată datele Eurostat. În rândul statelor UE, cea mai ridicată rată a angajării pentru absolvenţii de facultate se înregistra în 2018 în Malta (96,7%), Olanda (94,8%) şi Germania (94,3%). Educaţia terţiară este nivelul de educaţie oferit de universităţi, universităţi tehnice, institute de tehnologie şi alte instituţii care acordă diplome academice sau certificate de competenţă profesională superioară.


