Agricultura contribuie cu 4-5% la Produsul Intern Brut, iar dacă se iau în calcul şi industria alimentară şi sectoarele conexe, ponderea în economie depăşeşte 10%, se arată în „Carta Albă a
Recomandări pentru prevenirea intoxicaţiilor cu monoxid de carbon
Delgaz Grid, compania de distribuţie din cadrul grupului german E.ON, recomandă respectarea câtorva reguli pentru prevenirea intoxicaţiilor cu monoxid de carbon, acest gaz fiind extrem de periculos datorită caracteristicilor sale: invizibil, inodor şi asfixiant. Monoxidul de carbon provine din arderea motorinei, petrolului sau a lemnelor. În 2024 s-au înregistrat, în zona de operare a companiei, 13 cazuri de intoxicaţie soldate cu 9 decese.
În acest an s-au înregistrat 13 cazuri de intoxicaţie cu monoxid de carbon, soldate cu 26 de victime şi 9 decese, potrivit unui comunicat al Delgaz Grid, citat de Agerpres. Incidentele au avut loc, în perioada ianuarie - noiembrie 2024, în judeţele Alba, Sibiu, Iaşi, Timiş, Cluj, Mureş, Caraş-Severin, Bistriţa-Năsăud şi Hunedoara.
Cauzele care au stat la baza producerii tragediilor au fost folosirea aragazului ca sursă de încălzire, racordurile neetanşe sau sistemul de evacuare a gazelor arse necorespunzător. Intoxicaţia cu monoxid de carbon se manifestă, în funcţie de gradul de afectare, prin greaţă, ameţeli, dureri de cap, slăbiciune musculară, vedere înceţoşată, stare de confuzie şi de somnolenţă. Pe măsură ce se inhalează mai mult monoxid de carbon, acest gaz înlocuieşte oxigenul transportat de sânge, producând daune majore la nivelul ţesuturilor şi organelor din organism, care, în final, dacă nu se intervine de urgenţă, vor colapsa. Astfel, inhalarea monoxidului de carbon poate deveni fatală mai ales în timpul somnului.
În acest context, Delgaz Grid recomandă populaţiei să respecte câteva reguli: verificarea periodică cu ajutorul specialiştilor autorizaţi a sistemului de evacuare a gazelor arse (la bloc trebuie verificat dacă în bucătărie sunt canale sau grile de ventilare pentru evacuarea gazelor arse spre exterior şi dacă aceste goluri nu sunt obturate); verificarea periodică a coşurilor de fum şi a hornurilor la casă, de cel puţin două ori pe an, o dată înainte de începerea sezonului rece.
De asemenea, Delgaz Grid recomandă ca aragazul să nu fie folosit pentru încălzirea locuinţei, iar atunci când se prepară hrana să fie supravegheat deoarece „există riscul ca flacăra să se stingă şi să se acumuleze gaze în încăpere”.
Pentru prevenirea incidentelor grave, se mai recomandă instalarea detectoarelor de monoxid de carbon în încăperile în care sunt aparate alimentate cu gaz. Aparatele acestea emit semnale sonore şi avertizează cu privire la prezenţa monoxidului de carbon.
În cazul unei intoxicaţii cu monoxid de carbon, victimele trebuie scoase la aer curat, încăperile vor fi aerisite şi se va contacta serviciul medical de urgenţă, dar şi serviciul de deranjamente al distribuitorului de gaze naturale. (O.N.)





