Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) atrage atenţia asupra fenomenului „shrinkflation”, care presupune reducerea cantităţii unui produs în timp ce preţul rămâne neschimbat sau nu
Referendum pentru ieşirea Austriei din UE
O organizaţie austriacă a strâns semnăturile necesare pentru organizarea unui referendum privind ieşirea Austriei din Uniunea Europeană. Organizaţia a adunat cele peste 9.000 de semnături necesare înaintării petiţiei, care a fost depusă la Ministerul de Interne. Asociaţia de eurosceptici consideră Uniunea Europeană a fi o organizaţie "despotică" ce se îndreaptă pe un drum dictatorial. Ca motiv principal pentru ieşirea din Uniunea Europeană, asociaţia invocă "modificarea nedemocratică a tratatelor", "concepţiile economice neoliberale", precum şi faptul că Uniunea Europeană cochetează cu ideea unui stat federal, evoluţii care, potrivit organizaţiei, nu au fost decise de cetăţenii austrieci.



.jpg)