Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Registrele de permise CO2 din UE, atacate de hackeri
Mai multe atacuri cibernetice asupra sistemelor europene de monitorizare a emisiilor de dioxid de carbon au paralizat activitatea autorităţilor de profil în numeroase ţări din Uniunea Europeană, între care şi România. Potrivit cotidianului german „Financial Times Deutschland“, hackerii au spart joia trecută sistemele de securitate ale mai multor companii care se ocupă cu comercializarea drepturilor de poluare în Europa. Numeroase permise de poluare au fost furate şi vândute mai departe de hackeri. Experţi germani au declarat că atacurile cibernetice au fost realizate de adevăraţi profesionişti. Autorităţile de profil din Germania şi-au suspendat activitatea pentru cel puţin o săptămână după acest incident, iar oficiul german pentru combaterea criminalităţii a demarat o anchetă. FTD notează că pagubele nu pot fi încă estimate. Registrele de tranzacţionare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră administrează alocarea şi manevrarea permiselor de emisii poluante din Europa.