Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Reguli mai stricte pentru scăderea numărului de accidente mortale în UE
▲ În 2008, 39.000 de oameni au murit în accidente rutiere, acestea din urmă fiind principala cauză a morţii copiilor, adolescenţilor şi tinerilor din Uniunea Europeană ▲ UE a adoptat o serie de norme pentru reducerea numărului accidentelor rutiere în anii următori, printre acestea numărându-se folosirea noilor tehnologii pentru creşterea siguranţei şi a eficienţei automobilelor, existenţa unui singur model de permis în tot spaţiul comunitar şi transmiterea amenzilor prin poştă în cazul infracţiunilor transfrontaliere ▲ Cu toate acestea, obiectivul privind reducerea numărului de decese ca urmare a accidentelor rutiere, 27.000 în 2010, este departe de a fi atins ▲
Folosirea centurii de siguranţă este obligatorie pentru toate persoanele din automobil, iar copiii trebuie să călătorească în scaune speciale. Aceste două măsuri fac parte din al treilea Program de Acţiune pentru Siguranţă Rutieră, adoptat de Comisia Europeană în anul 2003. În 2008, numărul morţilor în accidentele rutiere a scăzut cu 28% faţă de 2001. Ţările în care siguranţa rutieră a crescut cel mai mult sunt Franţa (numărul deceselor a scăzut cu 48%), Portugalia (48%) şi Spania (44%). Cu toate acestea, numărul de 39.000 de morţi este cu mult peste 27.000, limita impusă potrivit obiectivelor UE pentru anul 2010. Întrucât programul nu şi-a atins scopul în totalitate, în perioada următoare vor fi luate noi măsuri pentru siguranţa participanţilor la trafic, anunţă instituţiile europene. Permis de conducere unic Din 2013, toate permisele de conducere noi sau înlocuite vor avea formatul european, acela al unei cărţi de credit, noul format înlocuind cele peste 110 modele diferite existente în prezent în statele membre ale UE. Această măsură va impiedica, potrivit autorităţilor europene, „turismul pentru permise de conducere“, şoferii care au permisul anulat într-o ţară a UE nemaiputând să conducă în celelalte state membre. Anul trecut, Parlamentul European a adoptat o directivă ce promovează standarde europene pentru gestionarea infrastructurii de transport. În momentul de faţă, standardele pentru siguranţa drumurilor şi întreţinerea indicatoarelor rutiere sunt foarte diferite de la ţară la ţară. Conform noii directive, statele UE trebuie să se asigure că drumurile în lucru sunt semnalate corespunzător. În plus, aceasta conţine reguli noi privind parcările, evaluările siguranţei rutiere şi inspecţiile pentru siguranţă. Pentru a reduce numărul pietonilor şi bicicliştilor răniţi pe drumurile Europei, Parlamentul European a introdus standarde mai stricte privind siguranţa automobilelor, de exemplu prin noile sisteme de frânare şi de protecţie frontală. În fiecare an, 8.000 de pietoni şi biciclişti mor în accidente rutiere în UE, iar 300.000 sunt răniţi. Noua lege va intra în vigoare din luna noiembrie a acestui an. Maşini mai sigure Tot pentru ameliorarea siguranţei rutiere, Parlamentul European a sprijinit o comunicare a Comisiei Europene privind vehiculele inteligente, care pot duce la evitarea ambuteiajelor, a poluării şi la reducerea numărului de victime în accidente rutiere, conform unui raport al Comisiei pentru Transport. Iniţiativa eSafety sprijină dezvoltarea şi folosirea în vehicule a sistemelor inteligente precum Controlul Electronic de Stabilitate (ESC - Electronic Stability Control), care ajută la evitarea derapării, şi eCall (un sistem automat de apelare a numărului de urgenţe). Acestea, utilizate la potenţialul lor maxim, ar putea salva 6.500 de vieţi în fiecare an şi ar duce la evitarea a 100.000 de răniri. Comisia Europeană a elaborat carta siguranţei rutiere, care cere societăţii civile să se implice în ameliorarea siguranţei rutiere prin organizarea de campanii, cursuri de conducere a automobilelor pentru angajaţi şi ameliorarea infrastructurii. Peste 1.350 de organizatii s-au înscris deja în acest proiect. Amenzi prin poştă Şoferii care comit infracţiuni pe teritoriul altui stat membru al UE, viteză excesivă, ebrietate la volan, nefolosirea centurii de siguranţă, ignorarea culorii roşii la semafor, primesc prin poştă amenzile aferente infracţiunilor. Conform studiilor efectuate, ponderea străinilor în accidente rutiere este mai mare decât participarea acestora la traficul naţional. Directiva adoptată la finele anului trecut rezolvă principala problemă existentă, respectiv schimbul de date între poliţişti graţie unui sistem electronic pentru schimbul de informaţii între statele membre, prin care se pot transmite spre verificare numărul de înregistrare al maşinii şi datele personale ale conducătorului auto. În urma verificării efectuate în statul membru în care autovehiculul este înregistrat, autoritatea naţională competentă poate transmite notificarea de infracţiune posesorului autovehiculului, cu solicitarea plăţii amenzii aferente. Obiectivul propus de UE, încă departe de a fi atins România este printre statele UE cu cea mai mare rată a accidentelor rutiere mortale, potrivit unui studiu publicat de Consiliul European pentru Securitatea Transporturilor. Anul trecut, 3.063 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma unui accident rutier în România, comparativ cu 2007, când 2.794 de persoane au decedat pe şoselele ţării. România, Bulgaria, Polonia şi Lituania au rata mortalităţii cea mai ridicată din UE, dar înregistrează şi cele mai slabe progrese în a reduce acest fenomen. Raportul menţionează, de asemenea, că România, Italia şi Bulgaria înregistrează cele mai multe maşini de lux din Uniunea Europeană. Scăderea la jumătate a numărului morţilor în accidente rutiere până în 2010, în raport cu 2001, rămâne încă departe de acest obiectiv, aceste cifre reprezentând totuşi o scădere cu 8,5% faţă de 2007. Numărul anual al morţilor în accidente rutiere a scăzut cu 15.400 din 2001 (54.400), o scădere în medie de 4,4% pe an. În acest ritm, UE va avea nevoie de încă şapte ani pentru a-şi atinge obiectivul, Franţa, Belgia şi Spania se numără printre statele cu cele mai mari şanse de a-şi îndeplini obiectivul. Străzile Suediei, Olandei, Marii Britanii şi Elveţiei (care nu face parte din UE) sunt cele mai sigure din Europa, după insula Malta, toate aceste state fiind sub pragul de 50 de morţi la un milion de cetăţeni. Norvegia şi Germania sunt aproape de primele locuri, urmate de Irlanda, Finlanda, Spania, Franţa, Danemarca, Luxemburg şi Italia. Toate celelalte state depăşesc media Europeană, în timp ce Bulgaria, Letonia, Grecia, România, Polonia şi Lituania se apropie de pragul de 150 de morţi la un milion de locuitori.