Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) atrage atenţia asupra fenomenului „shrinkflation”, care presupune reducerea cantităţii unui produs în timp ce preţul rămâne neschimbat sau nu
Rezultatele finale la bacalaureat
Rezultatele finale, după rezolvarea contestaţiilor, în urma examenului de bacalaureat, sesiunea de toamnă, vor fi afişate miercuri, 6 septembrie. Rezultatele acestei a doua sesiuni de bacalaureat au fost afişate vineri, iar în aceeaşi zi au fost depuse și contestaţiile, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale. În funcţie de rezultate, absolvenţii vor avea posibilitatea de a se înscrie la admiterea de toamnă organizată de universităţi, pentru ocuparea locurilor rămase libere după sesiunea din iulie a admiterii. Aproape 40.000 de absolvenţi de liceu s-au înscris pentru a susţine examenul naţional de bacalaureat în sesiunea august-septembrie.



.jpg)