Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
România, locul 15 în topul atractivităţii pentru investitori
În ciuda condițiilor dificile induse de pandemie, România rămâne o destinație atractivă pentru investitorii străini, mai ales pentru cei din sectorul digital. Cele mai importante economii care au investit în țara noastră au fost Ţările de Jos, Austria şi Germania. România ocupă locul 15 în Europa în topul atractivităţii, iar valoarea investițiilor străine directe a fost în 2019 de 5,17 miliarde de euro.
Din cauza pandemiei, aproape jumătate dintre investitorii străini prezenţi în România (46%) şi-au anulat, diminuat sau au întrerupt investiţiile în 2020, în timp ce 51% nu au operat nici o modificare în proiectele de investiţii planificate, relevă datele primului studiu de atractivitate EY dedicat pieţei locale. Studiul arată că 41% dintre investitori consideră că România rămâne atractivă, iar, pe termen lung, deciziile lor privind investiţiile străine directe (ISD) se vor baza pe următorii factori: stabilitatea socială şi politică (66%), oferta de forţă de muncă, atât calificată, cât şi necalificată (65%), şi competitivitatea în materie de costuri (65%). În opinia acestora, sectoarele-cheie care pot favoriza dezvoltarea economică a României în următorii ani sunt: agricultura, sectorul IT şi industria de transporturi şi auto.
Conform studiului EY, la nivelul anului 2019 au fost anunţate, în România, 78 de proiecte de investiţii directe, în scădere cu aproximativ 28% faţă de anul anterior (113 proiecte în 2018). Astfel, România ocupă locul 15 în Europa în topul atractivităţii, dar valoarea ISD s-a menţinut la acelaşi nivel, respectiv 5,26 miliarde de euro (2018) vs 5,17 miliarde de euro (2019). Totodată, pe baza datelor BNR, la finalul lui 2019, investiţiile au venit din Ţările de Jos (23,2% din total), Austria (12,6%) şi Germania (12,3%). Per total, ţările membre ale Uniunii Europene au înregistrat o cotă însumată de 89,5% din soldul total al ISD. Potrivit raportului EY, în 2019, Bucureştiul a atras 50% din proiectele de investiții străine directe (+10% faţă de anul anterior), urmat de Timişoara (11,5%) şi de Iaşi (3,8%).
Pe regiuni, în ultima decadă, majoritatea proiectelor au fost implementate în regiunea Bucureşti-Ilfov (59,3% din total în 2015), dar, în ultimul an, o creştere notabilă s-a putut observa în regiunea nord-vestică a României, de 11,8%, se notează în cercetare. În ceea ce priveşte atractivitatea sectoarelor după numărul de proiecte ISD, sectorul digital şi cel al serviciilor pentru întreprinderi au cumulat cea mai mare cotă de piaţă (36% în cazul digitalului şi 16,7% în serviciile pentru întreprinderi), pe locul al treilea fiind industria agroalimentară.nÎn privinţa sectoarelor care ar putea accelera dezvoltarea României, investitorii străini au menţionat: agricultura (35%), sectorul IT (29%) şi cel al transporturilor şi auto (21%).
(Cristina Zamfirescu)